Fostul deputat democrat și ex-sportivul Constantin Țuțu a fost escortat miercuri, 26 noiembrie, în fața magistraților de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în dosarul în care este acuzat de îmbogățire ilicită și trafic de influență. Ședința a avut loc după ce Țuțu a solicitat să fie prezent personal pentru a-și susține ultimul cuvânt înainte de pronunțarea sentinței, care va fi anunțată pe 27 ianuarie 2026, potrivit deciziei instanței.
În fața completului de judecată, fostul parlamentar a declarat că „va spune adevărul” și susține că dispune de „probe care îi demonstrează nevinovăția”, relatează zdg.md.
Cauza penală în care figurează Constantin Țuțu include două dosare, unul deschis în mai 2020 și altul în noiembrie 2021, care au fost comasate ulterior și se află în prezent la etapa dezbaterilor judiciare. Procurorii îl acuză că, în septembrie–octombrie 2017, ar fi pretins și primit 20.000 de euro pentru a influența procurori și judecători în vederea adoptării unor soluții favorabile unui învinuit.
De asemenea, Țuțu este acuzat de cheltuieli care depășesc substanțial veniturile declarate în perioada 2014–2019, precum și de includerea unor date false și incomplete în declarațiile de avere pentru anii 2017 și 2018.
În martie 2020, Constantin Țuțu, aflat în căutare internațională, s-a predat autorităților Republicii Moldova la punctul de trecere Leușeni, pe sensul de intrare în țară. El a calificat dosarul drept „politic” și a insistat că este nevinovat.
Anterior, Țuțu a fost implicat și în dosarul crimei din Codrii Orheiului din 2012, în care Alexei Veretca a fost ucis după un schimb de focuri la care Țuțu a participat. În mai 2024, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru vătămare corporală medie, însă l-a eliberat de executarea pedepsei, aceasta fiind acoperită de amnistie. Hotărârea a fost contestată la Curtea Supremă.