Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării a propus retragerea gradelor didactice și manageriale pentru două cadre didactice, ca urmare a constatării unor încălcări ale normelor de conduită și integritate profesională. Solicitarea va fi transmisă Consiliului Republican de Atestare, structura responsabilă de acordarea gradelor respective.
Colaj: Știri.md
În ședința din 21 octombrie, membrii consiliului au aprobat propunerea de retragere a gradului managerial I și a gradului didactic II deținut de directoarea Instituției de Educație Timpurie nr. 32 din Chișinău. Aceasta este acuzată că ar fi solicitat părinților sume de 3.000 de lei pentru înscrierea copiilor la grădiniță și contribuții lunare de 500–600 de lei, iar copiii părinților care refuzau plata ar fi fost discriminați.
Totodată, Consiliul de Etică a decis inițierea procedurii de retragere a gradului didactic superior pentru Natalia Cristeva, șefa Direcției Generale Învățământ din UTA Găgăuzia. Aceasta a fost audiată pentru deținerea unui card bancar emis de „Promsvyazbank” (PSB), utilizat în scheme de corupere a alegătorilor, și pentru participarea la mitingul politic din 26 iulie 2025, organizat în sprijinul Evgheniei Guțul, bașcana UTA Găgăuzia.
Conform Codului de etică al cadrului didactic, sunt interzise activitățile sau comportamentele care afectează demnitatea, imaginea publică și normele morale, manifestările discriminatorii, precum și implicarea în acțiuni care subminează principiile statului de drept, valorile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, suveranitatea sau integritatea teritorială a Republicii Moldova.