Un bărbat de 53 de ani din sudul Republicii Moldova a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei femei de 75 de ani, vecina sa. Potrivit Procuraturii Generale, între 2022 și 2024, bărbatul a profitat de vulnerabilitatea fizică și vârsta înaintată a victimei, constrângând-o în repetate rânduri să întrețină relații sexuale.
În august 2024, aflat în stare de ebrietate, agresorul a pătruns fără consimțământ în locuința femeii și, folosind violență fizică și psihică, a încercat să comită un nou viol. Strigătele de ajutor ale victimei au alertat vecinii, care au chemat poliția, iar bărbatul a fost reținut.
Femeia a mărturisit că nu a raportat anterior abuzurile din cauza amenințărilor cu moartea și a violențelor la care era supusă. Pentru faptele sale, agresorul va ispăși o pedeapsă de șapte ani de detenție.