Compensațiile în factură pentru energia electrică nu vor mai fi acordate în 2026. Ce opțiuni rămân pentru familiile vulnerabile

03/12/2025 -15:33
Imagine

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că programul de compensații în factură pentru energia electrică se va încheia la finalul acestui an, ultima plată fiind efectuată în decembrie pentru luna noiembrie 2025.

Natalia Plugaru a precizat că, în 2026, nu vor mai fi acordate compensații directe în factură pentru energia electrică.

„Această compensație în factură se va aplica doar pentru anul curent. Anul viitor nu prevedem această compensație în factură, dar ne vom concentra pe compensații monetare pentru căldură, ca să țintim grupurile vulnerabile, acele familii care chiar au nevoie de acest suport”, a declarat ministrul.

Programul de compensații a fost lansat în februarie 2025 și a acoperit întregul an, vizând aproximativ 1,2 milioane de gospodării din Republica Moldova. Pentru luna noiembrie 2025, costul estimat al măsurii este de circa 115 milioane de lei.

Autoritățile anunță că, în 2026, sprijinul va fi direcționat către compensații monetare pentru căldură, cu accent pe familiile cu venituri mici și cele considerate vulnerabile, pentru a asigura o protecție mai eficientă a acestora în sezonul rece.