Astăzi, la un an de la declanșarea războiului din Ucraina, conducerea Inspectoratului General al Poliției, în semn de solidaritate și compasiune față de poporul ucrainean, a depus flori la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova. De asemenea a fost ținut un minut de reculegere în memoria celor care și-au pierdut viața pe câmpul de luptă.
”Se face un an de când polițiștii moldoveni sunt alături de fiecare cetățean ucrainean venit în țara noastră.
Un an de implicare contra cronometru, care zi de zi demonstrează ce înseamnă umanitate și solidaritate.
Un an în care trăim cu toții aceeași dorință- să fie Pace!”, anunță Poliția Republicii Moldova.