Comisia Europeană susține desființarea schimbării orei: „A venit timpul să oprim această practică”
Comisia Europeană (CE) a reiterat joi, 23 octombrie, susținerea pentru eliminarea schimbării orei, un proiect propus încă din 2018, după o amplă consultare la nivel european. În acest weekend, europenii vor trece din nou la ora de iarnă, reluând o practică introdusă în anii ’70 pentru economisirea energiei pe fondul crizei petrolului, relatează News.ro.
Imagine ilustrativă
În 2018, aproximativ 84% dintre participanții la consultarea publică – peste patru milioane de persoane – s-au declarat în favoarea încetării schimbării orei. Parlamentul European a aprobat ulterior măsura, însă aceasta nu a fost implementată din cauza lipsei unui acord între statele membre.
Susținătorii abolirii sistemului subliniază efectele negative ale schimbării orei, precum impactul asupra sănătății și creșterea accidentelor rutiere, în timp ce economiile de energie au devenit nesemnificative datorită iluminatului modern cu consum redus.
Eurodeputații au readus subiectul în discuție cu ocazia trecerii la ora de iarnă, într-o dezbatere la Strasbourg. „A venit timpul să oprim în sfârșit schimbarea orei”, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, subliniind că Executivul european nu a renunțat la acest demers. „Acest sistem ne privește pe toți, ne enervează pe cei mai mulți dintre noi și, aș spune chiar, ne face rău, fără să mai aducă economii de energie”, a adăugat el.
Comisia Europeană a comandat o nouă analiză pentru a-și susține eforturile de abolire a schimbării orei. Spania a lansat, la rândul său, un nou apel la suprimarea acestei practici, susținut de Polonia și Finlanda, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor Energiei.
Deși există voință politică și sprijin public, eliminarea schimbării orei rămâne blocată până la obținerea unui consens între toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.