O delegație a Comisiei de la Veneția va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 10–11 noiembrie, în contextul elaborării avizului comun al Comisiei și al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei privind inițiativa de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).
Din delegație fac parte Renata Deskoska, membră a Comisiei de la Veneția, Philip Dimitrov, fost membru, și Filipe César Vilarinho Marques, expert al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei, se precizează într-un comunicat al Parlamentului.
În timpul vizitei, raportorii vor avea întrevederi cu membrii Comisiei juridice a Parlamentului, reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare, precum și cu oficiali ai sistemului judiciar, inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție și structurile Procuraturii: Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, și Consiliul Superior al Procurorilor.
Agenda include și întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, precum și membri ai Cabinetului Președintei Maia Sandu, dar și discuții cu societatea civilă, asociații profesionale și parteneri internaționali.
Proiectul de lege privind PACCO, votat în prima lectură de Parlamentul legislaturii a XI-a, prevede unificarea competențelor PCCOCS și Procuraturii Anticorupție într-o structură specializată consolidată, menită să eficientizeze lupta împotriva corupției și criminalității organizate. Vizita Comisiei de la Veneția este un pas important în evaluarea și susținerea acestei reforme esențiale.