Coletele poștale care ajung în Moldova prin Temu, Shein și AliExpress au crescut accelerat în 2025, depășind un milion lunar

17/12/2025 -10:42
Imagine

Fluxul trimiterilor poștale internaționale (TPI) introduse în Republica Moldova a înregistrat o creștere semnificativă după implementarea schimbului electronic de date între Serviciul Vamal și operatorii poștali, aplicat din august 2024. Datele au fost oferite redacției BANI.MD  de către Serviciul Vamal.

În septembrie 2024, volumul trimiterilor a fost de aproximativ 628.325, menținându-se constant la începutul anului 2025. Din iunie 2025, însă, numărul a crescut rapid, ajungând la circa 819.318 TPI lunar, iar în noiembrie 2025 a fost atins un record de peste 1.060.580 de trimiteri într-o singură lună.

Pe întreg anul 2024 s-au înregistrat 4.122.866 de TPI, iar în primele 11 luni din 2025 volumul a fost de aproximativ 9.872.844, mai mult decât dublu față de anul precedent.

Serviciul Vamal precizează că 98% dintre colete au o valoare sub 150 de euro, categoria neimpozabilă conform legislației în vigoare. Instituția subliniază că nu stabilește politici fiscale sau praguri valorice, acestea fiind în competența autorităților responsabile de politicile publice.

Pentru a preveni blocaje și întârzieri, Serviciul Vamal își adaptează constant procesele operaționale, ținând cont de volumul crescut al fluxurilor de colete.

Creșterea volumului s-a reflectat și în numărul declarațiilor vamale cu set redus de date validate, care a crescut de la 7.190 în 2024 la 16.959 în primele 11 luni ale anului 2025.