Colectare de fonduri pentru o casă în care vor locui copiii Marianei Cernenco

02/06/2020 -13:53
Imagine

De Ziua internațională a copilului, Igor Dodon a invitat la Președinție familia Cernenco din Chișinău, în care patru copii cresc fără mamă. Mariana Cernenco, de doar 39 de ani, a plecat la ceruri la începutul anului 2019 din cauza cancerului.

Rămas singur, Vladimir Ciornenco muncește zilnic, ca să le poată asigura un viitor copiilor săi: Constantin de 11 ani, Mihaela - 10 ani și gemenii Ilinca și Matei care recent au împlinit 4 anișori. Din cauza faptului că familia nu are o casă proprie, Mihaela locuiește la buneii din partea tatălui, iar tatăl și ceilalți copii - la buneii din partea mamei. Cea mai mare dorință a familiei este să dispună de o locuință proprie unde ar locui împreună, anunță Moldpres.Cu prilejul acestei zile semnificative pentru copii, președintele Republicii Moldova a decis să aducă un strop de bucurie și o rază de speranță familiei Cernenco. Astfel, Igor Dodon i-a anunțat că lansează o campanie de colectare de fonduri pentru procurarea unei locuințe. De asemenea, șeful statului le-a dăruit copiilor cărți și jucării. Președintele le-a transmis sincere felicitări cu prilejul Zilei internaționale a copilului, dorindu-le sănătate și multe zâmbete.Șeful statului a îndemnat toți oamenii care doresc să facă o faptă bună și să contribuie cu un suport financiar pentru familia respectivă, să facă donații la următorul cont bancar:Beneficiar: Vladimir Ciornenco;BC „Moldindconbank” S.A.; sucursala MICB, S. ”Kiev”;Codul băncii: MOLDMD2X336;Codul fiscal: 2002002123709;IBAN (MDL) MD92ML000002259A36237201.