Cod galben de ceață: Polițiștii și meteorologii avertizează șoferii și pietonii să fie prudenți pe drumuri

19/12/2025 -19:40
Imagine

Meteorologii au emis astăzi o avertizare de Cod galben de ceață, valabilă pentru mai multe regiuni ale țării, în perioada 19 decembrie, ora 17:00 – 20 decembrie, ora 11:00. În acest interval, se va forma ceață densă, cu vizibilitate redusă până la 200 de metri sau chiar mai puțin, ceea ce poate afecta circulația rutieră, transportul public și activitățile în aer liber.

Polițiștii îndeamnă șoferii să circule cu atenție sporită, să păstreze o distanță mai mare față de vehiculul din față, să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să adapteze viteza la condițiile meteo și de trafic. În caz de defecțiune, triunghiurile de presemnalizare trebuie amplasate la distanțe mai mari decât de obicei. Depășirile sunt deosebit de periculoase în condiții de vizibilitate redusă, iar utilizarea telefonului la volan trebuie evitată.

Pietonii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de a traversa strada și să se asigure că șoferii i-au observat, întrucât riscul de accidente crește semnificativ pe fondul ceții, mai ales seara.