CNA prezintă bilanțul săptămânal: percheziții, condamnări și sechestre de milioane de lei în dosare de corupție și finanțare ilegală

08/09/2025 -10:27
Imagine

Centrul Național Anticorupție (CNA) a prezentat bilanțul săptămânal al activităților desfășurate în domeniul combaterii și prevenirii corupției, precum și pe segmentul recuperării bunurilor provenite din infracțiuni. În perioada de referință, ofițerii CNA au efectuat mai multe percheziții în dosare de finanțare ilegală a formațiunilor politice, unde 17 persoane sunt suspectate de implicare în acțiuni ilegale legate de finanțarea neconformă a unui partid politic. Perchezițiile au vizat municipiul Chișinău și Comrat, inclusiv instituții publice.

Tot în această perioadă, CNA a desfășurat acțiuni de urmărire penală la Strășeni, într-un dosar ce vizează o companie suspectată de încălcarea regimului de executare a construcțiilor.

Un fost director de companie, anchetat de CNA și procurorii anticorupție, a fost condamnat la 5 ani de închisoare și obligat să achite peste 800.000 de lei pentru contrabandă. Acesta, împreună cu complici și angajați ai Serviciului Vamal, ar fi introdus în Republica Moldova patru loturi de sisteme de minare Bitcoin, pe numele unor persoane inexistente, în valoare totală de circa 4 milioane de lei, eludând controlul vamal.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de aproximativ 3,3 milioane de lei, printre care mijloace de transport, construcții locative și terenuri pentru construcție. În perioada raportată, ofițerii CNA au pornit 26 de dosare penale.

Pe segmentul prevenirii corupției, Direcția legislație a remis autorilor 24 de rapoarte de expertiză legislativă și un aviz, au fost eliberate 205 caziere de integritate, realizate 3 analize operaționale și recepționate 91 de apeluri la linia națională anticorupție. În cancelaria instituției au fost înregistrate 1.770 de materiale.

VEZI ARTICOLE