Peste noapte s-au auzit explozii în orașul Nikolaev din sudul Ucrainei.
Potrivit viceministrului Afacerilor Externe, Emine Dzhaparova, un cămin, două magazine alimentare, două clădiri cu mai multe etaje, o clinică medicală și o școală au fost avariate.
Oficialul a publicat pe Twitter și imagini care arată amploarea distrugerilor.
https://twitter.com/i/status/1554382933800243200
Forțele ucrainene au recucerit peste 40 de așezări în regiunea Herson, în timp ce Kievul încearcă să respingă trupele ruse într-o contraofensivă. Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse acum aproape şase luni, o navă încărcată cu 26.000 de tone de porumb a părăsit Odesa, pe Marea Neagră, cu destinaţia port Tripoli în Liban, conform cu un acord internaţional supervizat de ONU şi care vizează să atenueze criza alimentară mondială. Cu toate acestea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că este "prea devreme" să se bucure după reluarea exporturilor de cereale și că are trebui "să aşteptăm să vedem cum va funcţiona acordul şi dacă securitatea va fi cu adevărat garantată".
sursa: www.observatornews.ro