Cinci cetățeni italieni au murit în Maldive, în timpul unei ieșiri la scufundări, iar circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite, a anunțat joi Ministerul italian al Afacerilor Externe, citat de AFP. Potrivit comunicatului, scafandrii și-ar fi pierdut viața în timp ce încercau să exploreze peșteri aflate la circa 50 de metri adâncime, în zona atolului Vaavu, la sud de capitala Malé, scrie News.
Autoritățile locale au descris incidentul drept cel mai grav accident de scufundări produs în Maldive, arhipelag cunoscut ca destinație de lux și foarte popular printre pasionații de scufundări. Cei cinci italieni nu s-au mai întors dintr-o scufundare într-o peșteră adâncă, iar Forța de Apărare Națională a Maldivelor (MNDF) a mobilizat avioane și nave rapide pentru o operațiune de căutare de amploare.
MNDF a anunțat că a fost găsit un cadavru, descoperit în interiorul unei peșteri la adâncime. Potrivit aceleiași surse, există suspiciunea că ceilalți patru scafandri s-ar afla în aceeași peșteră, care ar coborî până la aproximativ 60 de metri. O navă a pazei de coastă a rămas în zonă pentru coordonarea operațiunilor pe timpul nopții, iar scafandri suplimentari au fost trimiși ca întăriri.
Poliția a precizat că, în ziua incidentului, condițiile meteo erau nefavorabile în Vaavu și fusese emisă o avertizare pentru ambarcațiunile de pasageri și pescari. Presa locală notează că, în ultimii șase ani, cel puțin 112 turiști au murit în incidente legate de mare în arhipelag, dintre care 42 în accidente de scufundări sau snorkeling.