Cinci case de locuit și două benzinării, amenințate de flăcări la Căușeni! Șase echipe de pompieri au luptat cu focul

31/07/2024 -10:24
Imagine

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, incendiul care a avut loc pe 30 iulie 2024 în orașul Căușeni pe strada Tighina a fost lichidat complet la ora 17:41, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

În misiunea de stingere a focarelor, conform nivelului sporit de intervenție, au fost antrenați 29 angajați IGSU cu 6 autospeciale de intervenție și 3 unități auxiliare. Totodată, pentru lichidarea arderii au fost solicitate forțe și mijloace din cadrul autorităților publice locale, dar și agenți economici, în total cu 7 unități de tehnică.

Datorită mobilizării și intervenției prompte flăcările nu s-au extins, astfel evitând răspândirea acestora către 5 case de locuit, 2 stații de alimentare, dar și un magazin de piese auto, care nu au fost afectate.

În urma incendiului a ars 15 ha de vegetație uscată, dar și mai multe cauciucuri uzate, aproximativ 40 de bucăți.

Amintim, că incendiul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 iulie, ora 13:09, iar potrivit informațiilor focul a cuprins vegetație uscată în preajma a două benzinării și a două centre comerciale de construcții. La fața locului au fost create 4 sectoare de luptă, iar pentru gestionarea și monitorizarea situației a fost creat Statul Major.

Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.