Cimișlia: Două femei s-au răsturnat cu mașina. Una a murit pe loc

10/10/2021 -18:03
Imagine

O femeie a murit, după ce o mașină s-a izbit în gardul unei fântâni și s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 13:30, la ieșirea din localitatea Gura Galbenă, din raionul Cimișlia.

Preliminar se cunoaște că în accident a fost implicat un automobil de marca Toyota Corola, la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 45 de ani, transmite deschide.md.

Femeia, din motive încă necunoscute, într-o curbă a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent în gardul unei fântâni de pe acostament, pe care l-a dărâmat.

În urma impactului, mașina s-a răsturnat, iar o altă femeie, care se afla în automobil în calitate de pasager, a decedat până la venirea ambulanței.

Medicii veniți la fața locului, din nefericire au putut să doar să constate decesul pasagerei în vârstă de 65 de ani. Totodată, aceștia i-au acordat ajutor medical șoferiței. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.