Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au depistat, în acest weekend, mai mulți conducători auto suspectați că se aflau sub influența drogurilor în timp ce se aflau la volan.
Primul caz a fost înregistrat pe strada Nicolae Milescu Spătaru din Capitală, unde un bărbat de 32 de ani, aflat la volanul unui automobil Mazda care se deplasa neuniform, a fost oprit, îndepărtat de la volan și escortat la Dispensarul Narcologic. Acolo, acesta a refuzat testarea.
Într-un alt caz, polițiștii au oprit un șofer de 20 de ani, care conducea un Ford, la intersecția bulevardului Renașterii Naționale cu strada Florilor. Tânărul se afla sub influența substanțelor psihotrope, iar vehiculul a fost transportat la parcarea specială.
Tot în Chișinău, pe bulevardul Negruzzi, un automobil Mercedes se deplasa neuniform. La solicitarea polițiștilor de a opri, șoferul a încercat să fugă, fiind urmărit până la un sens giratoriu. La volan se afla un cetățean străin, care a refuzat testarea stării de ebrietate narcotică.
Poliția reamintește că șofatul în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică pune în pericol viața tuturor participanților la trafic și atrage atenția că „răspunderea este severă și inevitabilă”. Refuzul testării la alcool sau droguri constituie, de asemenea, infracțiune și atrage răspundere penală.