Cetățenii moldoveni care muncesc în Italia și Grecia vor beneficia de pensii din aceste țări

03/11/2021 -22:52
Imagine

Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 3 noiembrie, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale, semnat la Roma pe 18 iunie 2021 și a Acordului în domeniul securității sociale cu Republica Elenă, semnat pe 8 septembrie 2021.

Documentele stabilesc un cadru de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi din Republica Moldova, care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă pe teritoriul Republicii Italiene sau a Republicii Elene.

În baza acordurilor cu cele două țări, persoanele îndreptățite vor beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensii şi indemnizaţii de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzate de boli profesionale, pensii de urmaș.

sursa