Cetățenii care vor refuza să prezinte datele personale în cadrul recensământului 2024 riscă o amendă în mărime de până la 2.100 de lei, conform articolului 330 din Codul Contravențional. Procesul verbal va fi întocmit de un reprezentant al Biroului Național de Statistică în baza unui raport prezentat de recenzor.
Potrivit directorului Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, fiecare persoană va primi până la cinci înștiințări despre obligația de a oferi informații în Recensământului Populației și Locuințelor 2024, transmite realitatea.md.
Acesta precizează că prima înștiințare va fi pliantul cu informarea despre recensământ. De asemenea, în urma celei de-a doua încercări i se va lăsa o înștiințare, după care va mai urma încă una. Așadar, în cazul în care persoana evită contactul, i se va lăsa o înștiințare în care i se va anunța că dacă nu-și va onora obligațiunile, este pasibilă de aplicarea prevederilor Codului Contravențional.
Oleg Cara menționează că, doar după parcurgerea acestor pași va fi lansată procedura de întocmire a procesului verbal de sancționare cu amendă.
Totodată, Adrian Lupușor, directorul executiv al Centrului Expert-Grup, a declarat că în afară de prevederile din lege, participarea la recensământ este o obligație morală a fiecărui cetățean. Acesta susține că eschivarea de la participarea la recensământ înseamnă că cetățenii nu doresc să fie parte a soluției problemelor din localitățile în care ei trăiesc, dar și Republica Moldova în general.
Adrian Lupușor menționează că participarea la recensământ este un comportament prin care oamenii arată că le pasă de viitorul și dezvoltarea Republicii Moldova.
„Dacă așteptăm ceva de la autorități, noi trebuie să contribuim elementar prin a oferi date despre noi și problemele noastre”, a mai spus Adrian Lupușor.
În Republica Moldova a fost lansat luni, 8 aprilie, Recensământul Populației și Locuințelor 2024. Acesta va dura până pe 7 iulie. Timp de trei luni, recenzorii vor colectata date despre numărul și caracteristicile demografice ale populației, precum și despre casele de locuit și condițiile de trai. Informațiile preliminare vor fi anunțate de către autorități nu mai devreme de luna ianuarie 2025.