Bărbatul care a scris pe poarta Ambasadei Federației Ruse la Chișinău „Putin ucigaș”, a lansat focuri de artificii în apropierea clădirii și a agățat pe o rangă metalică steagul alb-albastru-alb este Alexandr Kudașev, un cetățean rus de 40 de ani, născut în regiunea Samara.
Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că a fost eliberat de autoritățile moldovenești, însă este cercetat penal, scrie deschide.md.
„Dacă v-ați pus întrebarea cine este nebunul care a scris adevărul pe poarta ambasadei ruse „Putin ucigaș”, a arborat steagul alb-albastru-alb și a împușcat în direcția consulatului, să știți că am fost eu. Dacă v-ați făcut griji de mine, vă anunț că am fost eliberat cu interdicția de a părăsi țara și mi-a fost pornit un dosar penal pentru huliganism”, a scris el.
Amintim că sediul Ambasadei Rusiei la Chișinău a fost vandalizat de un cetățean originar din Rusia, a anunțat sâmbătă Direcția de Poliție Chișinău.