Cel puţin 20 de oameni au murit, iar 200 au fost răniți în urma unui cutremur produs în Pakistan

07/10/2021 -12:47
Imagine

Cel puţin 20 de oameni au murit şi 200 au fost răniți într-un cutremur cu magnitudinea 5,7 care s-a produs joi dimineaţa în sudul Pakistanului, au declarat oficiali locali.

''Primim informaţii că 20 de persoane au murit în urma cutremurului. Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare'', a declarat pentru AFP ministrul de Interne al provinciei Baluchistan, Zia ullah Langau, scrie Agerpres.

El a adăugat că '' peste 200 de persoane au fost rănite''.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii clădirilor se află și o femeie şi şase copii. Autoritățile se tem că numărul morților este mai mare.

Au fost provocate alunecări de teren și mai multe case din regiune au fost avariate, a declarat Naseer Ahmed Nasir, directorul general al Autorității Naționale regionale de Gestionare a Dezastrelor, potrivit ziarului Dawn.

Cutremurul, cu magnitudinea 5,7 s-a produs la o adâncime de 20 km, la 22:01 GMT (joi, ora locală 03:01), potrivit Institutului seismologic american USGS. 

Seismul a avut loc într-o regiune muntoasă, la aproximativ 430 de mile sud-vest de capitala Islamabad. Zona este cunoscută pentru numeroasele sale mine de cărbune.