Cazul fetiței ucise în bătaie. Concubinul tinerei nu-și recunoaște vina

04/11/2021 -09:59
Imagine

Așa-zisa dădacă de 19 ani și iubitul ei, care ar fi omorât cu bestialitate o fetiță de un an și zece luni, vor sta în arest preventiv 30 de zile.

Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea procurorilor, transmite orheitv.md.

Suspecții, aduși pe rând în sala de judecată, au refuzat să facă declarații.

”– Vă recunoașteți vina? – Îți pare rău pentru cele întâmplate?”

Avocatul tânărului susține că acesta nu-și recunoaște vina, deoarece nu are nicio tangență cu tragedia.

Boris Druță, avocat: „Dumnealui, în acea zi, a plecat acasă, seara a mers la părinți, pe urmă a mers în centrul raional pentru a face niște acte pentru obținerea pașaportului românesc”.

Apărătorul fetei de 19 ani nu a fost, însă, prezent la ședința de judecată. Pe numele celor doi tineri au fost emise mandate de arestare pentru 30 de zile.

Ion Sprânceană, procuror: „A fost admis demersul procurorilor, a fost aplicată măsura preventivă pe un termen de 30 de zile.

– Unde se vor afla învinuiții?

– În Penitenciarul nr. 13”.

Anterior, polițiștii au declarat că cei doi şi-ar fi recunoscut parțial vina. Potrivit oamenilor legii, fetița de aproape doi ani ar fi fost omorâtă cu o deosebită cruzime de bonă și de iubitul ei. 

Pe corpul acesteia au fost depistate mai multe leziuni, inclusiv înțepături de furculiță. 

Ulterior, trupul copilei a fost aruncat într-o fâșie forestieră din sectorul Ciocana al Capitalei. 

Micuța a ajuns în grija tinerei după ce mama ei a lăsat-o pentru că trebuia să plece la muncă pentru câteva zile.