Cătălin Crișan a fost operat de urgență: ,,Îi mulțumesc medicului că m-a scăpat de acele dureri groaznice”

29/01/2024 -20:12
Imagine

Îndrăgitul solist Cătălin Crișan a trecut prin clipe grele, ca urmare a suferinței provocate de o dublă hernie de disc. Artistul a recunoscut că durerile deveniseră insuportabile în ultimele luni și că niciun neurochirurg nu voia să-și asume riscul de a-l opera. În cele din urmă, "a apărut un erou, în persoana doctorului Mihai Adrian Cristescu", a scris artistul într-un mesaj de mulțumire, după intervenția complicată la care a fost supus.

După operație, Cătălin Crișan a început procesul de recuperare și a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook pentru a-și exprima recunoștința față de medicul care i-a salvat sănătatea.

„Vreau să-i mulțumesc domnului doctor Cristescu Mihai Adrian pentru că m-a operat și că acum mi-e bine. La o dublă operație de hernie de disc laterală, la ce-am putut îndura, dânsul m-a salvat și m-a ajutat să scap de acele dureri GROAZNICE… N-a avut curaj să se implice niciun medic neurochirurg. Dânsul și-a asumat această răspundere.”

Cătălin Crișan a menționat-o pe iubita sa, care i-a fost mereu alături și i-a oferit suport emoțional în timpul tratamentului și recuperării.

sursa