Eva și David Măruţă învață la o școală privată, unde au parte de o educație de top.
Când vine vorba de educația copiilor lor, Andra și Cătălin Măruță nu se uită deloc la bani. Cei doi au ales una dintre cele mai scumpe instituții private din Capitală pentru Eva și David. Pentru fiecare an de studiu plătesc o mică avere.
Căsătoriți de 13 ani, Andra și Cătălin au doi copii care le calcă pe urme. Eva și David au 6 și 10 ani, sunt dezinvolți și buni prieteni cu tot ce înseamnă Social Media și camerele de filmat. Ambii au conturi de Instagram, unde sunt urmăriți de o mulțime de oameni care-i îndrăgesc foarte tare, scrie profm.ro.
Taxe de școlarizare de peste 10.000 de euro pe an pentru fiecare copil al Andrei.
Eva și David Măruță învață la aceeași școală privată unde au parte de o educație de top, pentru care părinții lor scot din buzunar sume considerabile. Dacă taxa de înscriere este de 1.150 de euro, taxele anuale merg de la 8.950 la 12.500 de euro. Plata fiecărui an include asigurarea elevilor, asistență academică, biblioteca digitală, se arată pe site-ul instituției de învățământ. Cărțile, uniformele, transportul și cateringul nu sunt incluse în taxele de mai sus, achitându-se separat.