Casă mistuită de flăcări la Orhei! O persoană a ajuns cu arsuri la spital

21/11/2022 -15:57
Imagine

Două echipaje de salvatori și pompieri au intervenit azi-noapte la lichidarea unui incendiu produs în raionul Orhei. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit mai multe arsuri, scrie jurnal.md.

Potrivit IGSU, incendiul a avut loc azi-noapte, într-o locuință cu două nivele din localitatea Morovaia, raionul Orhei.

Focul a cuprins acoperișul casei, dar și bunurile materiale din interiorul locuinței. La fața locului, au fost trimise două echipaje de salvatori și pompieri. Aceștia au evacut din interiorul casei proprietarul care a suferit diverse arsuri.

Victima a fost preluată de Serviciul de Asistență Medicală Urgentă și transportat la spitalul raional.

În urma incendiului, a fost afectat acoperișul locuinței, dar și mai multe bunuri materiale dintr-o odaie cu suprafața de 15 m2. Totodată, incendiul s-a răspândit asupra garajului din apropiere, iar focul a distrus complet un automobil și parțial un tractor din interiorul garajului.

În timpul lichidării incendiului, salvatorii au reușit să preîntâmpine o posibilă deflagrație, evacuând din interiorul locuinței 2 butelii cu gaz.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:45. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 03:19. După mai multe ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat focul la ora 06:03.

Cauza și circumstanțele producerii inceniului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimile 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 21 situații de risc.