Călătorie cu ghinion: Ce i s-a întâmplat unui șofer care a pornit pe un drum de câmp, pentru a evita întâlnirea cu oamenii legii

18/02/2023 -12:26
Imagine

Deși a pornit pe un drum de câmp, cu intenția de a evita cu orice preț întâlnire cu oamenii legii, un șofer a avut parte de o surpriză mai puțin plăcută, căci ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, acționând în baza informației operative, au identificat mijlocul de transport și l-au stopat.

Totul s-a întâmplat pe un drum de câmp, în nemijlocita apropiere de segmentul transnistrean. Pentru a fi posibilă stoparea și supunerea controlului, mijlocul de transport a fost urmărit 20 km, în direcția spre municipiul Chișinău. 

Astfel, în localitatea Zolotievca, raionul Anenii Noi, automobilul fost supus controlului vamal, în rezultatul căruia a fost depistat un lot comercial de articole vestimentare ticsite în 58 de saci și transportate fără acte de proveniență legală.

Preliminar a fost stabilit că mijlocul de transport se deplasa din regiunea transnistreană, ocolind posturile vamale interne de control.

Documentat pe caz este un moldovean de 56 de ani. Bărbatul a refuzat să ofere detalii.

Lotul de marfă și mijlocul de transport au fost indisponibilizate, iar investigațiile continuă.