Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând fără suflare într-o fâșie forestieră. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 4 decembrie, în jurul orei 09:00, pe strada Costiujeni din municipiul Chișinău, scrie pulsmedia.md.
Cadavrul a fost găsit de către un trecător care imediat a alertat poliția. La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Centru, dar și un medic legist.
Ultimul a stabilit că victima avea fața însângerată, iar pe suprafața corpului avea mai multe semne de moarte violentă.
Versiunea preliminară, luată în calcul de oamenii legii, ar fi faptul că victima era un om al străzii care, ar fi consumat alcool cu un alt boschetar, iar ulterior între ei s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia acesta ar fi fost ucis în bătaie.
Trupul bărbatului a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi supus expertizei de laborator, în urma cărora va fi stabilită cu exactitate cauzele decesului.
Totodată, oamenii legii demarează acțiuni de investigație pentru a stabili identitate victimei, dar și a suspecților.