Pe parcursul săptămânii trecute, Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA a indisponibilizat bunuri în valoare de peste șapte milioane de lei, scrie realitatea.md.
Potrivit responsabililor, printre acestea se numără două bunuri sechestrate într-un caz de spălare de bani și unul de contrabandă, printre care capital social și numerar.
Pe lângă componenta de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni, CNA și-a desfășurat activitatea și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție.
„Direcţia analitică a finalizat 10 analize operaționale și a inițiat 3 – noi, alte 105 de analize operaționale fiind în procedură. Direcţia legislaţie și expertiză anticorupție a recepționat 30 proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 24 de rapoarte de expertiză și 5 avize, 25 de proiecte sunt în examinare”, se arată în nota informativă emisă de CNA.
În total, în cancelaria Centrului au fost înregistrate 1 148 materiale, iar la Linia națională anticorupție au fost recepționate 36 de apeluri.
Totodată, Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat șase activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție, alte 16 instruiri sunt preconizate pentru săptămâna în curs;
Conform sintezei emise de instituție, cinci persoane au fost plasate în Izolatorul de urmărire penală al CNA și alți 11 învinuiți se află în Penitenciarul 13.