Mai multe căprioare ar fi fost ucise de către fiul șefului pe ecologie din raionul Sângerei.
Foto: Democrația Acasă
Imagini emoționante cu căprioarele ucise au fost distribuie la adresa Partidului Democrația Acasă, scrie stiri.md.
,,Acesta este fiul șefului pe ecologie al raionului Sângerei. Ei la miezul nopții umblă prin pădurile din raionul Sângerei fără nicio frică și vânează tot ce le stă în cale.
Dacă dumneavoastră le-ați putea posta pe Internet, ar vedea toată țara că lor li se permite totul. Nu doresc să am probleme cu ei, vă rog, dacă puteți să le postați", a scris martorul ocular.
,,În ,,gașca de braconieri” de la Sângerei ar fi un polițist, un nepot al sefului de mediu, un sef de la Moldsilva”, a mai transmis sursa. ,,Ca să meargă cineva la braconat trebuie să cearā voie de la ei sau să achite bani", se mai arată într-un mesaj anonim”.
Moldsilva s-a autosesizat privind cazul de braconaj de la Sângerei unde mai multe căprioare au fost ucise.
Într-un comunicat remis presei, Moldsilva menționează că condamnă cu vehemenţă asemenea fapte.
"Se solicită aportul tuturor persoanelor care dispun de informaţii în acest caz şi se garantează confidenţialitatea strictă pentru cei care vor oferi asemenea informaţii.
Totodată reiterăm poziţia noastră de condamnare a acestor abuzuri şi declarăm că persoanele care s-au dedat la asemenea fapte urmează să poarte responsabilitate, conform legislaţiei Republicii Moldova, indiferent de orice circumstanţe.
În cadrul Agenţiei „Moldsilva” a fost format, de urgenţă, un grup de lucru ce va realiza o anchetă de serviciu pentru elucidarea tuturor faptelor în acest caz.
Toate informaţiile despre acest caz le puteţi comunica prin intermediul Liniei specializate anticorupţie a Agenţiei „Moldsilva”, tel.: 022 211-311", anunță Moldsilva.