Boala nu ocolește pe nimeni. Un bebeluș de trei luni a murit de Covid-19

26/01/2022 -14:54
Imagine

Grupul de Comunicare Strategică a informat, miercuri, că printre decesele cauzate de Covid-19, raportate în ultimele 24 de ore în România, se numără și un bebeluș cu vârsta de trei luni.

Conform GCS, bebeluşul era o fetiţă, din judeţul Botoşani, care suferea de comorbidităţi, scrie digi24.ro.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară. 4.375 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate 94 de decese cauzate de îmbolnăvirea cu Covid-19. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.