Bloggerul rus Ilia Varlamov, mesaj emoționant pentru Moldova: „Prețuiți-vă țara și libertatea!”

27/08/2025 -14:34
Imagine

Cu ocazia Zilei Independenței, celebrată astăzi, 27 august, bloggerul rus Ilia Varlamov a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Republicii Moldova, îndemnându-i să-și prețuiască țara și libertatea.

„Astăzi este o zi minunată! Moldova mea dragă sărbătorește 34 de ani de independență! Îi doresc Moldovei și locuitorilor săi pace și prosperitate. Sunt sigur că Moldova va putea parcurge drumul început până la capăt și va deveni o parte demnă a familiei europene. Cel mai important pentru aceasta există deja — oameni harnici, buni și talentați. Prețuiți țara voastră unică și frumoasă, prețuiți libertatea voastră, posibilitatea de a alege viitorul, prețuiți unicitatea voastră. Iubiți-vă pe voi înșivă, dezvoltați-vă și perfecționați-vă. Să vi se împlinească visele!”, a scris Varlamov pe Facebook.

Ilia Varlamov este un cunoscut blogger rus care abordează teme sociale și politice. După lansarea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, acesta a părăsit Rusia, fiind ulterior condamnat în lipsă la opt ani de închisoare pentru „răspândire de falsuri despre armata rusă”. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Varlamov a primit și o amendă de 99,5 milioane de ruble, fiind declarat „agent străin” de Ministerul rus al Justiției și dat în căutare interstatală. Instanțele din Moscova i-au blocat și conturile bancare.

VEZI ARTICOLE