Bilanțul săptămânal al CNA: peste 30 de percheziții, dosare penale și bunuri sechestrate în valoare de peste 13 milioane de lei

15/12/2025 -10:35
Imagine
Sursa foto: CNA

Centrul Național Anticorupție (CNA) a prezentat bilanțul săptămânal al activităților desfășurate pentru combaterea și prevenirea corupției, precum și pentru recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.

În perioada de raportare, ofițerii CNA au efectuat peste 30 de percheziții într-o cauză penală ce vizează corupția sistemică în procesul de obținere a permiselor de conducere în raionul Călărași. Aceste acțiuni continuă investigațiile începute pe 15 octombrie, când au avut loc 50 de percheziții și trei persoane au fost reținute. În urma noilor descinderi, o persoană a fost reținută, iar alte 22 urmează să fie audiate în calitate de bănuit. În total, au fost pornite 13 cauze penale, iar 7 persoane se află în arest preventiv.

Cu ocazia Săptămânii Anticorupție, CNA a organizat activități de promovare a integrității și cooperării instituționale. Pe 9 decembrie, de Ziua Internațională Anticorupție, a avut loc o întrevedere cu partenerii de dezvoltare și o sesiune informativă dedicată deputaților și angajaților Parlamentului. Reprezentanții CNA au participat și la instruiri organizate de Academia Internațională Anticorupție din Austria. Dialogul cu publicul a fost consolidat prin Ziua ușilor deschise și Cafeneaua anticorupție.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 13 milioane de lei, în dosare de spălare de bani, escrocherie și furt. Printre activele indisponibilizate se numără construcții, mijloace de transport și terenuri agricole. Sechestre în valoare de 5,5 milioane de lei au fost confirmate prin hotărâri judecătorești.

Pe linia prevenirii corupției, Direcția legislație a emis 30 de rapoarte de expertiză legislativă și un aviz, au fost eliberate 122 de caziere de integritate, iar la Linia națională anticorupție au fost recepționate 41 de apeluri. În total, în cancelaria CNA au fost înregistrate 1900 de materiale.