Bilanțul atacurilor aeriene efectuate joi în zori de forțele ruse asupra Kievului a ajuns la 28 de morți, printre care și trei copii, a anunțat vineri Ministerul de Interne ucrainean, citat de AFP și preluat de AGERPRES.
Echipele de salvare au extras zece corpuri din ruinele unui imobil rezidențial din districtul Sviatoșinski, inclusiv pe cel al unui copil de doi ani. În urma bombardamentelor, alte 159 de persoane au fost rănite, printre care 16 copii, potrivit autorităților ucrainene.
Atacurile ruse au continuat și în noaptea de joi spre vineri. În localitatea Veselianka, din regiunea Zaporojie, un bărbat de 63 de ani a murit după ce un obuz a lovit zona, a transmis șeful administrației militare regionale, Ivan Fedorov.
Kievul marchează vineri o zi de doliu național, după unul dintre cele mai sângeroase bombardamente asupra capitalei ucrainene de la începutul agresiunii ruse, în februarie 2022.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condamnat atacurile, numindu-le „un nou spectacol al morții” pus în scenă de Moscova și a cerut o „schimbare de regim” în Rusia.
Președintele american, Donald Trump, a denunțat la rândul său acest ultim val de atacuri și a anunțat introducerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. „Nu știu dacă asta va avea un impact, dar o vom face”, a declarat liderul de la Casa Albă.
Totodată, Trump i-a dat președintelui rus Vladimir Putin un termen de 10 zile, începând din 29 iulie, pentru a pune capăt conflictului, considerat cel mai grav din Europa după Al Doilea Război Mondial.