Berlinul îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după amenințările Moscovei: „Nu ne lăsăm intimidați”

21/04/2026 -20:00
Imagine

Guvernul german a reacționat dur după ce Moscova a publicat adresele unor companii din Germania și din alte state europene, pe care le asociază cu producția de drone pentru Ucraina. Ministerul Federal de Externe l-a convocat luni, 20 aprilie, pe ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaev, calificând gestul drept inacceptabil și respingând orice tentativă de intimidare, scrie DW.

„Nu ne lăsăm intimidați. Astfel de amenințări și orice formă de activitate de spionaj în Germania sunt complet inacceptabile”, a transmis diplomația germană pe platforma X. Potrivit Berlinului, amenințările directe venite din partea Rusiei ar urmări să slăbească sprijinul pentru Ucraina și să testeze unitatea Occidentului, pe fondul noilor livrări de drone către Kiev decise recent.

Escaladarea a fost alimentată de publicarea, de către Ministerul Apărării de la Moscova, a unei liste cu 21 de firme europene, descrise drept „ținte potențiale”, potrivit fostului președinte rus Dmitri Medvedev. În cazul Germaniei, documentul menționează companiile Airlogix și Da Vinci Avia din zona München, precum și producătorul de motoare 3W Professional din Hanau, furnizor tradițional de sisteme de propulsie de mici dimensiuni.

Moscova acuză mai multe state europene că, la sfârșitul lunii martie, ar fi decis să își mărească semnificativ capacitățile în domeniul aparatelor de zbor fără pilot, pe fondul pierderilor ridicate suferite de armata ucraineană. Ministerul rus al Apărării susține că această decizie ar reprezenta „un pas deliberat” care duce la o escaladare militaro-politică pe continentul european.