După ce noi restricții împotriva coronavirusului au intrat în vigoare la Chișinău, vizitatorii cafenelelor și restaurantelor nu sunt deserviți dacă nu dețin un certificat Covid. Localurile sunt acum pustii, procentul de clienți scade fără milă.
Reprezentanții HoReCa se tem că noile restricții vor da o lovitură gravă întreprinderilor mici și mijlocii, luând în considerare faptul că mulți dintre cetățeni nu sunt vaccinați, iar unii nici nu își doresc să o facă.
De la 1 octombrie, în Chișinău și Bălți, intrarea în restaurante și cafenele, teatre și cinematografe, săli de sport și alte localuri este posibilă numai după prezentarea unui certificat de vaccinare, test PCR negativ sau test antigen negativ, sau a unui certificat ce atestă prezența anticorpilor sau suportarea bolii în ultimele șase luni.