Potrivit comunicatului Procuraturii Generale, în seara zilei de 6 septembrie 2025, bărbatul, aflat la domiciliul său dintr-un sat al raionului Fălești, a inițiat un conflict cu soția sa, din motiv că aceasta i-a interzis să consume alcool. În urma supărării, inculpatul a aplicat suprafața fierbinte a unui fier de călcat pe brațele și picioarele femeii, provocându-i leziuni corporale medii, care acoperă 8-10% din suprafața corpului, conform expertizei medico-legale.
La doar 10 zile distanță, pe 16 septembrie 2025, același bărbat și-a amenințat fiul minor cu un cuțit în apropierea unei stații PECO. Minorul, speriat, a fugit de la fața locului și a rămas în stare de panică și teamă față de tatăl său.
Bărbatul are antecedente pentru fapte similare de violență. Pentru primul episod riscă până la 6 ani de închisoare, iar pentru al doilea – până la 4 ani de detenție.
În fața anchetatorilor, inculpatul și-a recunoscut parțial faptele, justificându-le prin supărarea pe soție și intenția de a-și educa fiul.
Dosarul a fost înaintat instanței de judecată pentru soluționare, iar autoritățile continuă să lupte împotriva violenței în familie și să protejeze victimele acestor fapte.