Banca Mondială a înrăutăţit prognoza economică pentru Republica Moldova

06/10/2022 -08:29
Imagine

Instituția financiară internațională a înrăutăţit prognoza principalilor indicatori economici ai Republicii Moldova. Acest lucru este evidenţiat în prognoza regională actualizată a Băncii Mondiale publicată miercuri, notează agenția Infotag.

Având  în vedere războiul din Ucraina şi seceta recentă, care au  creat  probleme serioase economiei R. Moldova, este prognozat ca  PIB-ul ţării  să scadă mai degrabă cu 0,7% în 2022, dar nu cu 0,4%, aşa  cum se estima  în prognoza din aprilie. 

BM a explicat acest lucru prin  faptul că  perturbările comerţului, scăderea afluxului de capital străin  şi  inflaţia înaltă afectează serios consumul şi investiţiile private.  Pe  viitor, economia Republicii Moldova se va redresa încet, cu condiţia  încheierii războiului din Ucraina. În 2023, PIB-ul va creşte cu 2,6%,  iar în 2024 - cu 4,2%.

În  ceea ce priveşte inflaţia în R. Moldova, potrivit noilor estimări ale  Băncii mondiale, aceasta va fi de 30,1% în acest an, de  12,5% în 2023 şi  de 6,2% în 2024. Anterior prognozele erau de 18,1%,  6,2% şi 4,6%,  respectiv.                                                                                                                                                                                                Deficitul bugetar va ajunge la 5,9% din PIB în 2022 şi  va  rămâne mai mare decât până la pandemia de COVID-19, deoarece   autorităţile trebuie să protejeze populaţia de creşterea preţurilor, să sprijine refugiaţii şi să susţină investiţiile şi agenda de reforme. Ca urmare, se aşteaptă ca datoria publică să crească, dar să se  stabilizeze  la puţin peste 40% din PIB pe termen mediu.                                                                                                                               

Potrivit  experţilor  BM, riscurile de scădere rămân ridicate din cauza  proximităţii  Republicii Moldova de război şi a incertitudinii legate de  preţurile şi  livrările de energie sau gaze naturale.

Pe măsură ce  sezonul rece se  apropie, presiunile inflaţioniste ar putea submina şi  mai mult  încrederea consumatorilor şi ar putea exacerba penuria.  Costurile de  producţie ridicate şi condiţiile de secetă ar putea reduce  randamentul  culturilor, ducând la o presiune inflaţionistă  suplimentară şi la  reducerea activităţii economice.