Instrumentistul Cristian Botgros, nepotul renumitului dirijor Nicolae Botgros, a fost audiat joi, 6 noiembrie, de către poliție în cadrul unui proces penal legat de moartea Andreei Cuciuc, a declarat avocata Corina Digore, care reprezintă interesele familiei Botgros.
Potrivit Corinei Digore, audierea a avut loc la Inspectoratul de Poliție Botanica, în baza unei cereri și nu ca urmare a unei plângeri penale. „El se declară nevinovat, iar declarațiile invocate de familia Cuciuc sunt falsuri,” a subliniat avocata, precizând că nu poate face publice detalii din anchetă, acestea fiind parte a dosarului.
Avocata a mai anunțat că a solicitat Inspectoratului de Poliție eliberarea raportului de expertiză medico-legală și a imaginilor video din seara tragediei, probe necesare pentru apărarea în instanță a onoarei lui Cristian Botgros.
Tragedia care a zguduit opinia publică s-a petrecut acum un an, când Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc, a murit subit. Părinții tinerei au declarat recent că suspectează o otrăvire și au indicat indirect că vinovat ar fi „nepotul unui instrumentist”, fără a-l numi explicit.
Familia Botgros a respins acuzațiile, considerându-le defăimătoare și a anunțat că va colabora cu ancheta. Surse din instituțiile de drept au dezvăluit că expertiza medicală nu a găsit urme de substanțe narcotice în corpul tinerei, ci doar cantități neînsemnate de alcool.
Ancheta continuă, iar autoritățile urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele care au condus la această tragedie.