Comitetul Internațional de Salvare (IRC) a avertizat vineri că civilii din Ucraina se confruntă cu o „criză a sistemului de sănătate catastrofală”, deoarece atacurile asupra infrastructurii sanitare limitează accesul la „serviciile și proviziile care salvează vieți”. Comitetul a transmis că 64 de atacuri asupra instituțiilor medicale, transportului și personalului au fost înregistrate în primele patru săptămâni ale invaziei, scrie observatornews.ro.
În acest timp, IRC a susținut că în Ucraina s-au născut peste 4.300 de copii și sunt așteptate alte 80.000 de nașteri în următoarele trei luni, dar „pe măsură ce sistemul de sănătate al Ucrainei continuă să se prăbușească, riscul pentru proaspetele mame și copii va crește”.
„Lipsa accesului la asistență medicală esențială și potențialul de creștere a bolilor prevenibile prin vaccin, cum ar fi Covid-19 și poliomielita, pot exacerba în mod semnificativ criza umanitară în curs”, a transmis IRC.
Directorul organizației, Mesfin Teklu, a declarat că persoanele strămutate în centrele de primire aglomerate și buncăre sunt expuse riscului de a contracta Covid-19, deoarece mai puțin de 40% dintre ucraineni au fost vaccinați împotriva virusului. Teklu a spus că Ucraina se confruntă, de asemenea, cu un focar de poliomielită, iar pornirea conflictului a întrerupt vaccinările. „În unele zone cele mai afectate de conflict, inclusiv al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, ratele de vaccinare împotriva poliomielitei sunt sub 50%”, a spus el.