Ministerul Mediului atrage atenția populației cu privire la interzicerea arderii frunzelor și a resturilor vegetale.
În acest context, Ministerul Mediului recomandă respectarea prevederilor legale privind arderea vegetației uscate și folosirea unor alternative ecologice, cum ar fi reciclarea deșeurilor sau compostarea.
„Atragem atenția asupra faptului că, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici. Incendierea vegetației uscate are un impact negativ asupra omului și planetei”, menționează instituția.
Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale sau chiar penale.