Autoritățile anunță că, în următorul sezon rece, sistemul de compensare va avea mai multe categorii de vulnerabilitate

15/05/2023 -20:48
Imagine

Autoritățile anunță că, în următorul sezon rece, sistemului de compensare va avea mai multe categorii de vulnerabilitate. Va fi acordată o atenţie specială familiilor cu copii şi famiiliilor cu persoane cu dizabilităţi. Vor fi implementate și mai multe măsuri de reducere a fraudei în sistemul informațional existent.

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru Protecţie socială, Sănătate şi familie, Dan Perciun, a anunțat că sezonul trecut, în categoria - foarte vulnerabili - s-au înscris peste 80 la sută dintre solicitanții de ajutor financiar. Această categorie ar urma să fie divizată astfel încât sistemul de compensaţii să devină cât mai echitabil, iar cele mai mari compensaţii să fie acordate celor mai vulnerabile familii, scrie tvrmoldova.md.

DAN PERCIUN, preşedintele Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie: „Anul viitor vom ţine cont de toţi locatarii care sunt într-o anumită locuinţă. De asta rugăm oamenii să se asigure că au viza de reşedinţă corectă. Totodată o să ţinem cont de contractele de chirie, care sunt semnate şi înregistrate corespunzător la Serviciul Fiscal de Stat, or şi acesta este un element important. În acelaşi timp, o să ne asigurăm că acei cetăţeni care nu declară , deloc venituri şi despre care statul nu cunoaşte, oricum să li se ia în calcul venituri”.

În perioda rece a anului 2022-2023, peste 763 mii de gospodării au solicitat compensaţii. ALEXEI BUZU, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: „O compensaţie medie pentru gaze a fost de 950 de lei, pentru energia termică de 880 de lei iar compensaţia medie pentru energie electrică a fost de 17 lei”.

Până în prezent, guvernul a acordat compensaţii în valoare de peste 3 miliarde 558 milioane de lei. Peste 80 la sută din sumă a fost contribuţia partenerilor externi iar 20% din resursele statului. La finanţarea acestui fond de vulnerabilitate a pus umărul Comisia Europeană, cu peste 1 miliard 466 milioane de lei. Germania a contribuit cu peste 805 milioane de lei iar 838 de milioane de lei au venit din partea Fondul financiar multidonator al Băncii Mondiale. Lituania a ajutat Republica Moldova cu peste 41 milioane de lei, Suedia cu peste 179 milioane, Elveţia 119 milioane şi Republica Cehă cu peste 8 milioane de lei.

CONTRIBUŢIA PARTENERILOR EXTERNI DONATOR: SUMA: Comisia Europeană 1 466 947 500 lei Germania 805 440 000 lei Fondul financiar multidonator al Băncii Mondiale 838 263 665 lei Lituania 41 161 800 lei Suedia 176 130 400 lei TOTAL: 3 458 594 477 lei