Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizat o serie de zboruri pentru astăzi, 28 februarie

28/02/2022 -12:45
Imagine

În contextul în care spațiul aerian al Republicii Moldova este închis pentru aeronavele civile și de stat (naționale și străine), Autoritatea Aeronautică Civilă informează ca a autorizat pentru data de 28 februarie 2022 o serie de zboruri, scrie bani.md.

Astfel, astăzi, 28 februarie sunt autorizate zborurile:

  • Un zbor de repatriere a cetățenilor Republicii Moldova din Sharm El-Sheikh, Egipt, efectuat de operatorul aerian național Fly One;
  • Un zbor de repoziționare;
  • Trei zboruri cargo dintre care două spre România și unul din Viena;

Amintim că, în conformitate cu prevederile Dispoziției nr.1 din 24 februarie 2022 a Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în cazul în care spațiul aerian este închis, se permit următoarele excepții:

  • utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova pentru zborurile de repoziționare a aeronavelor civile a operatorilor aerieni naționali și străini poate fi efectuată doar cu permisiunea scrisă a Autorității Aeronautice Civile și cu condiția efectuării zborurilor respective fără pasageri la bord;
  • utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova pentru zborurile de transport aerian comercial de mărfuri și poștă a operatorilor aerieni naționali și străini, poate fi efectuată doar cu permisiunea scrisă a Autorității Aeronautice Civile pentru fiecare zbor;
  • utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova este permis pentru zboruri umanitare, de repatriere și de urgențe medicale, urmare a coordonării cu Autoritatea Aeronautică Civilă;
  • pentru alte cazuri, utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către aeronavele civile și de stat poate fi permisă doar cu permisiunea scrisă a Autorității Aeronautice Civile și a Ministerului apărării.