Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a examinat, pe 26 noiembrie, proiectul Raportului de audit al conformității asupra procesului de autorizare, monitorizare și raportare a ajutorului de stat acordat beneficiarilor în perioada 2023–2025.
Scopul auditului a fost evaluarea conformității procesului de autorizare, monitorizare și raportare a ajutorului de stat acordat beneficiarilor, în raport cu prevederile cadrului normativ aplicabil.
Examinarea a scos în evidență mai multe neconformități, cauzate de controale interne insuficiente, documentare incompletă și nerespectarea unor cerințe legale. Printre principalele constatări se numără:
- lipsa notelor de fundamentare și a indicatorilor de rezultat;
- acordarea unor ajutoare fără notificare prealabilă;
- erori în deciziile de autorizare;
- neaplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație;
- deficiențe în procesul de verificare și calculare a subvențiilor acordate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
- carențe în monitorizarea ajutoarelor de stat existente.
CCRM a anunțat că concluziile finale ale auditului vor fi făcute publice odată cu publicarea raportului, în conformitate cu prevederile legale.