Audieri în comisii parlamentare, privind auditul de la TRM. Există și o plângere la Procuratură pe numele lui Țurcanu

03/12/2025 -15:18
Imagine

Pe 3 decembrie, Comisia parlamentară mass-media a audiat raportul Curții de Conturi privind activitatea financiară a Teleradio Moldova (TRM), iar documentul urmează să fie dezbătut în plenul Parlamentului. Între timp, Procuratura Generală investighează o plângere depusă împotriva șefului TRM, Vlad Țurcanu, referitoare la presupuse nereguli financiare.

Insert Embed Code

Jurnalistul Mircea Surdu a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu un document transmis la Procuratura Generală, document ce poartă ștampila instituției din 17.11.2025. Serviciul de presă al Procuraturii a confirmat existența unui astfel de demers, plângerea vizându-l pe Vlad Țurcanu, directorul TRM. Adresarea urmează să fie analizată conform procedurilor legale.

Potrivit mesajului publicat de Surdu, plângerea ar viza utilizarea banilor instituției în scopuri personale, angajarea unor „suflete moarte”, decontarea deplasărilor la Eurovision pentru membrii familiei și semnarea unui contract care prevede compensații de până la 1,5 milioane de lei în cazul demiterii anticipate a lui Țurcanu.

Insert Embed Code

Raportul Curții de Conturi pentru 2023–2024 relevă nereguli majore la gestionarea fondurilor publice de către TRM, iRaportul Curții de Conturi pentru anii 2023–2024 evidențiază depășiri ale cheltuielilor cu 21,5 milioane de lei față de limita aprobată și suspiciuni de conflict de interese între conducerea executivă și organul de supraveghere. Contractul lui Vlad Țurcanu prevede o compensație de 364.000 de lei la finalul mandatului de 7 ani și până la 1,5 milioane de lei dacă mandatul este întrerupt înainte de termen.

Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei parlamentare pentru mass-media (PAS), a declarat că toate recomandările Curții de Conturi vor fi analizate și implementate, iar conducerea TRM va fi audiată public în Parlament. Informațiile au fost confirmate și de speakerul Igor Grosu.

Țurcanu a explicat că prevederile contractuale reprezintă o măsură asiguratorie legală, stabilită în colaborare cu Consiliul de Supraveghere al TRM, pentru cazul unei demiteri anticipate. El a calificat acuzațiile drept un atac concertat asupra instituției și a promis să răspundă tuturor întrebărilor în cadrul audierilor parlamentare.

Raportul Curții de Conturi a semnalat și probleme legate de statutul hibrid al TRM – instituție bugetară și entitate publică autonomă – care a creat confuzii în raportarea financiară și gestionarea patrimoniului evaluat la peste 342 de milioane de lei. Auditul a evidențiat și condiții neadecvate pentru conservarea arhivei și lipsă de transparență în anumite achiziții, inclusiv cele legate de participarea la Eurovision.

Critici dure au venit și din partea deputatului comunist Vladimir Voronin, care a solicitat transmiterea materialelor Curții de Conturi organelor de drept, atrăgând atenția asupra riscurilor generate de dublul regim de finanțare și evidență contabilă. Voronin a criticat și reflectarea campaniei electorale de către TRM, evidențiind lipsa invitațiilor pentru opoziție.

Directorul general adjunct al TRM, Andrei Zapșa, a susținut că monitorizările indică o reflectare echilibrată a campaniei electorale și a promis verificări privind invitațiile adresate tuturor taberelor politice.

Deputatul Alexandru Verșinim (Partidul Democrația Acasă) a subliniat îngrijorarea cetățenilor privind eficiența cheltuirii banilor publici la TRM și a cerut ca toate materialele să fie transmise procuraturii.

Directorul TRM, Vlad Țurcanu, a afirmat că instituția dispune de filtre și competențe pentru prevenirea cheltuielilor nejustificate și neregulilor financiare.

Președinta Comisiei pentru mass-media a încheiat subliniind importanța corectitudinii în activitatea unei instituții publice de anvergura TRM și speranța că recomandările Curții de Conturi, împreună cu sprijinul Ministerului Finanțelor și al Parlamentului, vor elimina ambiguitățile care facilitează interpretările duble.