În perioada 15 noiembrie – 24 decembrie curent, va fi suspendat traficul rutier pe str. 31 August 1989, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit Petru Movilă și Serghei Lazo.
Potrivit autorităților locale, măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de reabilitare a străzii 31 August 1989.
De asemenea, în perioada 14-25 noiembrie, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Muncești, 47, în legătură cu executarea unor lucrări de la rețeaua de apeduct și canalizare de pe adresa menționată.
Serviciile municipale de profil solicită înțelegere din partea cetățenilor pentru incomoditățile create. Conducătorii auto care traversează cartierele vizate sunt îndemnaţi să ocolească zona respectivă, scrie realitatea.md.