Atenție, călători: Noul sistem de intrare/ieșire al UE va intra curând în vigoare

30/09/2025 -11:38
Imagine

Administrația Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) avertizează călătorii că începând cu 12 octombrie va intra în funcțiune noul sistem de intrare/ieșire al Uniunii Europene (EES).

Foto: schengenvisum.info

EES este un sistem IT automatizat care va înregistra datele călătorilor non-UE ce efectuează șederi de scurtă durată în Uniunea Europeană.

Scopul acestui sistem este să modernizeze și eficientizeze controalele la frontieră, să reducă timpii de procesare a documentelor și nu în ultimul rând - să faciliteze călătoriile pentru pasageri.

„Implementarea EES se va face treptat la frontierele externe ale statelor membre UE, inclusiv în aeroporturi. Acest lucru poate aduce unele modificări în fluxul de control la frontieră pentru anumiți pasageri”, au precizat reprezentanții AIC.

Pentru a afla toate detaliile despre modul de funcționare al noului sistem, doritorii pot să acceseze materialele informative pregătite de Comisia Europeană aici.