Două dintre cele mai strălucite minți ale științei mondiale, profesorii Hiroshi Amano (laureat al Premiului Nobel pentru Fizică) și James Rothman (laureat al Premiului Nobel pentru Medicină), au fost oaspeții Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) într-un eveniment de excepție dedicat dialogului dintre generațiile de savanți, transmite MOLDPRES.
Sub genericul „Întâlnire istorică la AȘM: Laureați ai Premiului Nobel discută cu tinerii pasionați de știință”, sute de elevi, studenți, cercetători și profesori au avut ocazia să asculte și să interacționeze cu personalități care au schimbat fața lumii prin descoperirile lor.
Președintele AȘM, Ion Tighineanu, a subliniat importanța evenimentului: „Chișinăul se află astăzi pe harta mondială a științei, în dialog direct cu marile valori ale cunoașterii universale. Prezența laureaților Nobel la Chișinău ne arată că, prin muncă, pasiune și perseverență, știința poate transforma lumea”.
Profesorul Hiroshi Amano, de la Universitatea Nagoya, Japonia, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2014 pentru inventarea diodelor LED albastre, a susținut prelegerea „Să lucrăm împreună pentru a construi o lume sustenabilă” și a primit titlul de Membru de Onoare al AȘM.
Profesorul James Rothman, de la Universitatea Yale (SUA), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 2013 pentru descoperirile privind mecanismul transportului celular, a primit Medalia „Dimitrie Cantemir”, cea mai înaltă distincție a AȘM. Momentul a avut o încărcătură emoțională, dat fiind că Rothman are rădăcini basarabene, cu străbunici din Fălești și Telenești.
Profesorul Rothman va continua vizita în Republica Moldova cu activități științifice și culturale, inclusiv participarea la Conferința Internațională de Nanotehnologii și Inginerie Biomedicală și vizite în localitățile de origine ale străbunicilor săi.
Evenimentul a fost descris ca unul istoric pentru Republica Moldova, subliniind rolul științei în construirea de punți între culturi și în promovarea unui viitor sustenabil