Armata israeliană anunță lichidarea unui important comandant Hamas, implicat în atacurile din 7 octombrie

03/12/2023 -13:08
Imagine

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene - IDF, contraamiralul Daniel Hagari a declarat că armata l-a ucis pe Wissam Farhat, comandantul batalionului Shejay al Hamas, într-un atac aerian.

Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat sâmbătă că l-au eliminat pe comandantul unei unități Hamas El a fost responsabil pentru mai multe atacuri mortale atât asupra civililor, cât și asupra armatei israeliene, scrie The Times of Israel, conform ziare.com.

Potrivit IDF, Farhat a trimis terorişti pe 7 octombrie în Kibbutz Nahal-Oz şi la un post militar, ceea ce a dus la un masacru brutal. Zeci de israelieni au fost uciși acolo și zeci au fost răpiți.

Hagari a spus că Farhat a fost responsabil pentru atacul asupra forțelor israeliene din cartierul Shejaiya din orașul Gaza în timpul războiului din 2014. Incidentul a ucis atunci șapte soldați, inclusiv pe Oron Shaul, ale cărui rămășițe sunt deținute de Hamas de atunci.

„Suntem concentrați pe continuarea eliminării Hamas și pe crearea condițiilor pentru întoarcerea unor ostatici”, a spus Halevi.

Forţele de Apărare ale Israelului au precizat că armata continuă să opereze în Gaza şi să lovească infrastructura grupării Hamas.