Energia electrică livrată de Premier Energy pentru consumatorii casnici s-a ieftinit cu aproape 20% și va costa 3,42 lei/kWh. Totodată, consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 3,84 lei/kWh, față de prețul actual de 4,65 lei/kWh.
Decizia a fost luată astăzi, 30 decembrie 2022. în cadrul ședinței ANRE.
Premier Energy Distribution și Furnizarea Energiei Electrice Nord (FEE-Nord) au expediat vineri, 30 decembrie 2022, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) solicitările privind ajustarea prețurilor reglementate de furnizare a energiei electrice
Astfel, potrivit solicitărilor publicate pe pagina web a ANRE, „Premier Energy”, care deservește consumatorii din centrul și sudul țării, a solicitat aprobarea prețului de 3,80 lei/kWh, cu 82 de bani mai puțin decât tariful actual. Totodată, FEE-Nord a cerut Agenției un preț de 4,16 lei/ kWh, adică cu 49 de bani mai puțin decât tariful în vigoare.