O investigație a Ziarul de Gardă a scos la iveală că aproape un milion de lei din bugetul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău ar fi fost alocați succesiv către patru firme, toate active în același domeniu. Două dintre aceste companii sunt legate de un electrician angajat al liceului – una îi aparține direct, iar cealaltă este deținută de socrul său. O a treia firmă este administrată de un fost coleg de școală al electricianului, iar cea de-a patra a fost înființată cu mai puțin de un an înainte de încheierea contractelor.
Ancheta mai relevă suspiciuni privind angajări fictive: soția electricianului figurează în documentele liceului ca măturătoare, deși în realitate este cercetătoare științifică și medic ORL, și nu a fost văzută la locul de muncă.
Pe 30 octombrie, directorul liceului, Natalia Bulat, și un reprezentant al unui agent economic au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru fapte de corupție, iar adjuncta Lidia Iorga este cercetată în stare de libertate.
CNA și Procuratura Chișinău investighează două persoane din conducerea liceului și factori de decizie ai unui grup de agenți economici pentru delapidare, corupere pasivă și trafic de influență. Aceștia sunt suspectați că au delapidat fonduri prin angajări fictive și au pretins și primit sistematic sume echivalente cu circa 10% din valoarea contractelor de achiziții.
De asemenea, există suspiciuni rezonabile că funcționarii ar fi primit bani de la părinții elevilor înmatriculați, fără temei legal, sub diverse pretexte.
Ancheta continuă pentru elucidarea tuturor aspectelor acestui caz de corupție în învățământ.