Aproape 800.000 de gospodării din Republica Moldova s-au înscris pentru compensațiile la energie aferente lunii noiembrie

30/11/2025 -09:45
Imagine

Pe 28 noiembrie s-a încheiat perioada de înregistrare a cererilor pentru compensațiile destinate lunii noiembrie, iar până la finalul procesului aproximativ 780.187 de gospodării s-au înscris pentru a beneficia de sprijin din partea statului. Dintre acestea, peste 409.494 au fost asistate de registratori, persoane care au oferit ajutor cetățenilor în procesul de înscriere, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS.

Începând cu această săptămână, toate cererile vor fi analizate detaliat, pentru a asigura corectitudinea și acuratețea procesării. Informațiile declarate de solicitanți vor fi verificate și comparate cu date din 11 surse informaționale și baze de date ale statului.

„Pentru gospodăriile eligibile, valoarea compensației va fi calculată individual, astfel încât să reflecte cât mai exact situația fiecărei familii. Această măsură urmărește să asigure că ajutorul ajunge în mod echitabil la cei care au nevoie cel mai mult”, a explicat MMPS.

Guvernul Republicii Moldova oferă sprijin gospodăriilor vulnerabile în perioada rece a anului de mai mulți ani. În ultimii trei ani, bugetul total alocat pentru compensații a depășit 10 miliarde de lei. Și în această iarnă, programul continuă pentru a reduce impactul creșterii prețurilor și al costurilor energetice asupra familiilor cu venituri reduse.

Scopul programului este de a contribui la stabilitatea socială și la protecția populației vulnerabile, oferind un sprijin concret în sezonul rece pentru cei mai afectați de costurile energetice.

Imagine